Azi mi-e dor de credinta..

........si de vreme  in care ziua de Paste era una magica cu oameni dragi stransi in jurul mesei. De mancarea facuta de bunica, de painea calda si de cosul cu oua rosii din care noi, copii luam mai multe decat aveam voie doar de dragul ciocnitului. Mi-e dor de mirosul soarelui pe  florile de liliac si de iarba verde taiata de seara si pusa pe pragul usii. Mi-e dor de o viata in care credinta era fara urma de indoiala, de rugaciunea spusa in zor de zi sub atenta supraveghere a buncii.  Mi-e dor si de mirosul de busuioc  si lemn vechi pe care il avea icoana pe care trebuia sa o sarutam inainte de a primi pasti. Mi-e dor de fiecare clipa din anii in care eu eram copil si aveam credinta.

Azi m-a trezit gandul la una din acele zile, o zi in care eram toti, ei erau inca aici ,tineri si fericiti. Era placut sa ai toti oamenii dragi la aceiasi masa. Cred ca asta este unul din putinele momente in care oamenii sunt completi, cu adevarat intregi si impliniti.

Acum toate acestea s-au asezat strat peste strat.Eu am mers mai departe si am schimbat tot ceea ce atunci mi se parea adevarat, ei au plecat in alte lumi.

Si totusi sunt momente in care mi-e dor de atunci.