Nu mai am timp...

   
            Nu mai am timp de pierdut cu fleacuri, cu oameni care se complac in propria comoditate si se ascund dupa scuze, cu evenimente inutile, cu toate apasarile imaginare care nu devin vreodata realitate.

Anul trecut, acum 2 ani, inca mai puteam sa spun ca am timp. Aveam timp sa-l impart cu toti oamenii care mai tarziu au dovedit ca mi l-au irosit in van, cu toate discutii care in loc de proiecte de succes s-au transformat in simple cuvinte in vant si dezamagiri, cu toate delasarea placuta de "e si maine o zi", cu fiecare moment in care am fost observator in viata mea.

Atunci simteam ca am atat de mult timp incat nu as putea sa-l termin niciodata, ca in mod ironic toate au timpul lor, chiar si timpul, ca viata e atat de lunga incat o sa am timp pentru toate.

Adevarul este ca si acum am timp, dar nu mai am acel timp de pierdut aiurea, de irosit, cu lucruri inutile si mai ales cu oameni care nu se vor schimba niciodata. Nu am si  nici nu mai vrea sa am timp si rabdare pentru schimbari care sunt convinsa ca nu vor veni.

Probabil ca si  tie ti s-a intamplat asta! Pe undeva e si firesc sa fie asa. Ajungi in punctul  in care realizezi ca trebuie sa iti faci curat in viata si in timp. Trebuie sa inveti sa-ti organizezi  fiecare minut astfel incat la final sa poti spune "Am facut tot ce am putut mai bine cu el."

Oameni si timp, ce pereche de iubiti nabadaiosi!

In bula noastra de totul pe repede inainte si socializare virtuala, pierdem contactul cu realitatea. Nu mai departe de acum cateva zile am realizat ca sunt oameni pe care nu i-am mai vazut de mai bine de 2 ani, in conditiile in care lucram in aceeasi zona.

Ne despart cam 5 minute de mers pe jos, nu mai mult! Nici macar o data in acesti ani nu m-am gandit sa-mi fac timp pentru ea! M-a rusinat gandul asta si m-a facut sa-mi pun multe intrebari!

Da, am avut timp de pierdut cu oameni care nu au pus nici un pret pe munca mea sau pe timpul meu petrecut cu ei, dar nu am avut timp pentru oamenii care, la randul lor, isi fac timp sa nu uite in fiecare an ca ziua mea e pe 22. M-am rusinat si m-am certat pe mine insami pentru ignoranta de a lasa astfel de oameni sa fie o prezenta atat de rara in viata mea.

Nu mai am timp de discutii fara rost, de prieteni care se dovedesc doar simple cunostinte, de intelectuali blazati rataciti in gradina cu prosti, de intalniri din obligatie .

Nu mai am timp sa fiu cine nu sunt, sa ma ascund de dragul validarii, sa  zambesc cand vrea sa plang, sa tac cand am ceva de spus.
Nu mai am timp pentru nimic superficial si anost.