Daca vrei sa ma ajuti cand sunt jos, nu-mi da sfaturi, intinde-mi o mana!

Ce ma revolta cel mai mult nu e lipsa unei maini intinse sau a unui umar pe care sa plangi ci aceasta atitudine de intelectuali experimentati si atotstiutori care iti sufla in ceafa, asteptand momentul sa cazi ca sa-ti rada in nas:"Ti-am spus eu! Stiam eu ca asa o sa fie!" Cam la asta se rezuma uneori sprijinul familiei si al prietenilor!
Se hranesc ei oare cu esecurile noastre? Sunt acestea pansamente pentru ranile si limitarile lor?

Toti ne pricepem sa dam sfaturi cand nu am facut niciodata ceva in viata noastra, sau si mai bine, ne pricepem sa judecam, sa dam cu bata in cap celui care a avut indrazneala sa faca altceva.
Sa incerce sa realizeze ceva, sa fie mai mult decat o marioneta a unui sef imbecil si agramat!

Cand ma vezi jos, intinde-mi o mana, e tot ce am nevoie in acel moment, nimic mai mult! Pastreaza-ti sfaturile si speachurile de 2 lei, nu e nimeni interesat!!!
Sau, daca nu esti in stare sa-mi intinzi acea mana, taci, nu spune nimic, prefa-te ca nu ma vezi, intoarce-te si mergi pe alta strada!!
Prietenii si familia sunt cei mai mari judecatori din viata ta!! Ei iti vad toate greselile, esecurile, ratarile, ei detin panoul vietii tale!
In marea majoritate a cazurile cam asa e, din pacate!!Tot ei sunt cei care iti reamintesc constant de tot ce ai facut  gresit in trecut. Asta ca sa te impulsioneze sa mergi mai departe!! Psihologie de Dorel sapand santuri, sau da-i cat mai  multe suturi, ca sa se ridice!
Nu, in viata nu e ca in filme! Da` chiar deloc nu e!
Partea buna e ca din spatele multimii care se uita la tine de sus, e intotodeuna o mana care te va ajuta sa te ridici!