Iluzii, pur si simplu

Cateodata nu e vorba  de ceea ce simti ci de ceea ce nu simti si in mod natural ar trebui sa simti. Si atunci te intrebi daca nu cumva problema esti tu. Poate nu te-ai nascut sa simti acel ceva sau poate tu nu te-ai numarat printre norocosii care au primit parte din ceea ce se numeste un destin fericit.

In mod firesc te intrebi daca mai sunt si altii care simt ca tine si probabil ca sunt dar anormalitatea e  foarte bine mascata de banala normalitate.

Sunt intrebari care iti fac diminetile  altfel si tu nu  poti decat sa le privesti.
Cum arata totul cand esti doar observator pasiv? Cand azi este la fel ca ieri, cand vara asta este copia verii de anul trecut, cand.......
 
Totul se schimba intr-un ceva care a mai fost candva. Pana si oamenii se schimba la un moment dat intr-un altcineva  care a visat candva la altceva.

E obositor sa urmaresti insirurirea de vieti pe un drum inundat. E doar apa care ascunde o lume, una mica de tot care acum observa letargica cum totul devine nimic si care peste o saptamana, doua, o luna cand  apa va disparea isi va relua cursul vietii.

Acel curs care aparent a asteptat cu respiratia taiata ca totul sa treaca.
Nimic nu e intamplator si aparent fiecare lucru se completeaza cu un altul. Nu e nimic de inteles, nimic de analizat, nimic de contemplat.
Cateodata nu e vorba de ceea ce esti sau de ceea ce iti imaginezi ca esti, ci de falsul echilibru intre ce ai fost si ce vei fi.