Gand de octombrie, luni

Pe masura ce timpul trece ajungem sa ne indepartam de noi, cei de ieri. Am mai trait ceva, am mai descoperit ceva sau, pur si simplu, am fost cineva.
Ceea ce ieri mi-a facut inima sa pulseze de emotie, azi e doar o amintire palida. Chipurile pe care nu le mai vezi luni de zile se sterg si ele. La inceput ti se pare ca totul e clar, apoi intr-o zi cand te lovesti accidental de o  poza, descoperi detalii pe care creierul tau le-a ascuns in vreun sertar sau poate chiar le-a sters de tot.

Si nu e rau asa! Ce folos ar avea sa stai agatat de amintiri care iti impovareaza sufletul si nu te lasa sa respiri.

Vezi tu, asta e problema noastra, a oamenilor.. prea ne place drama, suferinta si lacrimile de crocodil!
De ce nu am putea sa ne purtam cu astfel de trairi asa cum facem cu o cutie de lapte, de exemplu?
Nu am vazut pe nimeni pana acum sa se vaite dupa vreo cutie goala de lapte aruncata cu o zi inainte.
Nu ar fi mult mai simplu daca tot ce ne supara si ne face intr-un fel sau altul rau sa fie o cutie de aruncat?

Da, stiu, prea vad lucrurile in alb si negru! Dar nu-i asa, chiar deloc! Daca am elimina din viata noastra toate amintirle din copilarie care inca ne bantuie? Daca ne-am elibera de povara de a tolera oamenii pentru ca poate o sa se schimbe? Daca maine sau in curand s-ar transforma in azi?

Daca ar exista posbilitatea sa facem lucrurile si altfel?

Daca ne-am permite sa fim asa cum ne dorim fara sa tinem cont de ce-si doresc cei din jur?

Nu, asta nu e egoism, este iubire de sine, dar prea putin cunostem cum se simte aceasta.

Este un exercitiu de imaginatie pe care s-ar putea sa vrei sa-l faci din cand in cand!