Paradoxul feminitatii si complexitatea unei vieti aparente

"Priveste-ma!!Sunt in vacanta in cel mai frumos loc de pe pamant!
Aici ai impresia ca timpul a  stat in loc. Imagini de vis colorate in nuante albastre si verzi, plaje infinite pe care ai vrea sa-ti petreci tot restul vietii si omul perfect alaturi de care vrei sa te trezesti in fiecare dimineata.
 Zambesc ca o nebuna la fiecare poza pe care el mi-o face. Apoi, le analizez, le sterg pe cele in care mi se pare ca abdomenul meu da semne ca nu e asa plat ca in revistele pe care le citesc si ca par sa am cearcane, fac putina plaja si apoi o iau de la capat.

 2 zile si zeci de poze, imbracata, dezbracata, in apa, pe sezlon, in costume de baie care ascund tot. Ascund si corpul, ascund si fiinta care traieste acolo si se zbate sa zambeasca.

Atatea poze si atata fericire incat ai crede ca toata lumea e intr-un singur loc, pe o singura plaja!

Zambesc tot timpul!! Pe toti sfintii din lumea asta: Eu zambesc!! Ma vezi?  Zambesc cat pot de mult ....pentru ca altfel imi vine sa plang.

Ma inec des cu nodul care imi sta blocat in gat, tusesc, imi dreg vocea si nu il las sa iasa. Ma teme ca daca s-ar intampla asta, toti cei din jurul meu m-ar vedea asa cum sunt:Mmica, urata si pierduta.

Poti sa simulezi fericirea asa cum poti sa simulezi oricare alta stare cu care omul a fost inzestrat. Si nu trebuie sa fi un actor adevarat ca sa para real, trebuie doar sa crezi ceea ce simulezi.

Fericirea mimata este singura alegere posibila cand iti e prea rusine sa recunosti ca te-ai ratacita de originea fiintei tale. Stii ca ei nu au cum sa inteleaga! Si ca nici tu nu ai fi in stare sa-ti pui sufletul pe masa si sa-l diseci rand pe rand  asa cum ai face cu o bucata de carne, doar de dragul sperantei ca poate cineva ar intelege ceea ce simti.

 Nu doare nimic si nici nu e sfarsitul lumii, asa cum crede  majoritatea!!

E mai mult o stare de suspendare in timp si o permanenta senzatie de sufocare amestecata si furnitaturi in stomac si brate, apoi un val de caldura in  plexul solar care urca pana in gat si acolo ramane.

Alternarea de bucurie cu tristete este o frustarea crescendo care le da, celor de langa tine, impresia ca asa vrei sa faci. In realitate, esti doar o marioneta a propriei chimii. In astfel de situatii ai control doar atunci cand mimezi unul , in rest esti ca o barca in deriva.

Te simti gol, atat de gol ca si cum ai fi un model de ghips uitat intr-un  colt obscur in atelierul unui sculptor anonim. Ai o forma dar esti lipsit de esenta care iti da un sens

Se poate trai si asa! La fel cum se poate trai si cu un handicap dobandit intr-un accident stupid. Din pacate sigura diferenta dintre cele doua este doar o chestiune de alegere pe care in primul caz poti sa o faci.

La inceput,  despartirea de tine nu inseamna sa zaci intr-un part cu o patura pe cap. Nici sa plangi toata ziua. Si nici sa incetezi sa mai existi! Totul vine din interior spre exterior si treptat te transpui intr-o forma fara substrat

Dupa un timp, sa existi fara sa traiesti devine parte din rutina, ca si cum te-ai spala pe dinti si nu ti-ai da seama cand ai terminat.

Probabil ca nu intelegi nimic din tot ce spun! In definitiv. aparenta este cea care ajunge sa-ti puna un titlu pe eticheta atasata de fiinta ta.

Sa ai  totul, insa sa simti ca nu ai cel mai important lucru, adica pe tine, asta e paradoxul vietii mele!"