Panza de paianjen, Cella Serghi
Nu e greu sa te pierzi in "Panza de paianjen" iar momentul in care realizez ca esti prizoniera intr-o poveste in care personajul principal te cucereste fara efort este, fara indoiala, lipsit de vreo relevanta sentimentala sau temporala.
Diana, personajul principal si tot ceea ce inseamna poveste tesuta in jurul ei te poarta intr-o existenta surprinzatoare in care contrastele se echilibreaza si in acelasi timp se evidentiaza reciproc ca intr-un tablou in care soarele pozeaza pe stanga iar norii stransi furiosi, pe dreapta.
"Panza de paianjan" este o carte a subtilitatilor, a trairilor pe care doar putin oameni le pot intelege si a sufletelor rascolite de aminitiri care cu timpul s-au transformat in umbre.
Tind sa cred ca este nevoie de o anumita conditie materiala si chiar sufleteasca pentru a intelege esenta din "Panza de paianjen". Cu siguranta nu este o carte accesibila cititorilor de carti rapide.
"Panza de paianjen" este o carte pretentioasa, selectiva si chiar mofturoasa. Nu se lasa citita de toata lumea si nu isi dezvaluie secretele decat celor care i se aseamana, care simt, traiesc si viseaza in culori.
Inca de la inceput, titlul cartii m-a dus cu gandul la ceea ce avea sa urmeze sau poate asta mi-am dorit. Am sperat sa nu fie o alta poveste romantica cu sfarsit fericit.!! E adevarat, nu ma asteptam sa descopar atata profunzime intr-o carte despre care stiam doar ca face trimiteri la Mangalia si Balcic.
Acum dupa ce am trait aceasta carte( da, ai citit bine, aceasta carte se traieste, nu se citeste!) mi se parte nedrept sa o recomanzi ca fiind o carte care contine descrieri frumoase cu marea.
Lasand de-o parte aceste descrieri fermecatoare care inevitabil iti poarta pasii pe stradutele din Mangalia, Balcic etc, "Panza de paianjez" are o constructie echilibrata, lina si chiar ademenitoare. Dupa ce ai parcurs primele 30 de pagini stii ca urmeaza sa ai o noapte alba.
Spun echilibrata pentru ca, de la inceput si pana la final, totul pare sa se completeze astfel incat cititorul sa nu cada intr-o extrema sau alta: pe de-o parte viata Dianei cu toata saracia, zbuciumul si nefericirea ei, iar pe de alta parte, vacantele petrecute pe malul marii cu tot ceea ce inseamna acestea.
Un dans perfect intre saracie si bunastare, realitate si aspiratii, bucurie si tristete, real si iluzoriu.
Personajul Diana este unul pe cat de complex pentru unii pe atat de usor de inteles pentru altii.
In definitiv, este un personaj care te face in anumite momente sa vrei o protejezi si parca sa o iei in brate si sa o scoti din aceea nefericire, iar alte ori sa o invidezi pana la ura pentru frumusestea ei, ,pentru usurinta in care reuseste sa-si fac prezenta remarcata.
Eu m-am axat numai pe povestea Dianei dar in aceasta carte sunt numeroase personaje care merita o atentie deosebita, printre acestea si parintii Dianei.
"Panza de paianjen" de Cella Serghi trebuie sa aibe un loc printre cartile la care sa te intorci din cand in cand, de dragul Dianei si al starilor pe care le vei avea parcurgand pagina cu pagina aceasta poveste.
"Panza de paianjan" este o carte a subtilitatilor, a trairilor pe care doar putin oameni le pot intelege si a sufletelor rascolite de aminitiri care cu timpul s-au transformat in umbre.
Tind sa cred ca este nevoie de o anumita conditie materiala si chiar sufleteasca pentru a intelege esenta din "Panza de paianjen". Cu siguranta nu este o carte accesibila cititorilor de carti rapide.
"Panza de paianjen" este o carte pretentioasa, selectiva si chiar mofturoasa. Nu se lasa citita de toata lumea si nu isi dezvaluie secretele decat celor care i se aseamana, care simt, traiesc si viseaza in culori.
Inca de la inceput, titlul cartii m-a dus cu gandul la ceea ce avea sa urmeze sau poate asta mi-am dorit. Am sperat sa nu fie o alta poveste romantica cu sfarsit fericit.!! E adevarat, nu ma asteptam sa descopar atata profunzime intr-o carte despre care stiam doar ca face trimiteri la Mangalia si Balcic.
Acum dupa ce am trait aceasta carte( da, ai citit bine, aceasta carte se traieste, nu se citeste!) mi se parte nedrept sa o recomanzi ca fiind o carte care contine descrieri frumoase cu marea.
Lasand de-o parte aceste descrieri fermecatoare care inevitabil iti poarta pasii pe stradutele din Mangalia, Balcic etc, "Panza de paianjez" are o constructie echilibrata, lina si chiar ademenitoare. Dupa ce ai parcurs primele 30 de pagini stii ca urmeaza sa ai o noapte alba.
Spun echilibrata pentru ca, de la inceput si pana la final, totul pare sa se completeze astfel incat cititorul sa nu cada intr-o extrema sau alta: pe de-o parte viata Dianei cu toata saracia, zbuciumul si nefericirea ei, iar pe de alta parte, vacantele petrecute pe malul marii cu tot ceea ce inseamna acestea.
Un dans perfect intre saracie si bunastare, realitate si aspiratii, bucurie si tristete, real si iluzoriu.
Personajul Diana este unul pe cat de complex pentru unii pe atat de usor de inteles pentru altii.
In definitiv, este un personaj care te face in anumite momente sa vrei o protejezi si parca sa o iei in brate si sa o scoti din aceea nefericire, iar alte ori sa o invidezi pana la ura pentru frumusestea ei, ,pentru usurinta in care reuseste sa-si fac prezenta remarcata.
Eu m-am axat numai pe povestea Dianei dar in aceasta carte sunt numeroase personaje care merita o atentie deosebita, printre acestea si parintii Dianei.
"Panza de paianjen" de Cella Serghi trebuie sa aibe un loc printre cartile la care sa te intorci din cand in cand, de dragul Dianei si al starilor pe care le vei avea parcurgand pagina cu pagina aceasta poveste.
Post a Comment