Casa viselor din stuf si valuri.

Toate drumurile duc acolo unde te poarta visele. Un complot intre ratiune, perseverenta si vise . Oricat ar parea de fantezist fiecare om are puterea sau capacitatea, daca vrei, sa ajunga acolo unde isi doreste.
Impedimentele sunt doar detalii care condimenteaza calatoria si o fac de neuitat. Nu intodeauna visele depind de material, ba dimpotriva, depind de forta cu care esti dipus sa lupti pentru ceea ce imaginatia iti deruleaza in cinematograful intern al creierului.

Eu imi doresc o coliba la mare, una mica din stuf si lemn care sa semene cu casutele de la Letea. Probabil ca habar n-ai despre ce casute vorbesc eu?!!! Ei bine, undeva ascuns in frumusetea salbatica a Deltei Dunarii este un satuc in care locuiesc cateva zeci de suflete-Letea. Un loc care te cucereste de indata ce ai pus piciorul pe mal.
E frumos aici dar si foarte trist; este un amestec pe care cu greu ai putea sa-l descri in cuvintele potrivite:  natura in forma ei pura, prea putin alterata de  civilizatia in care traim noi, casute albastre despartite de garduri gri si putrezite din loc in loc care par ca se sprijina unele pe altele ca intr-o hora a prieteniei, ulite in care pamantul nisipos si apele care vin periodic au scris deja o istorie stufoasa, stalpii care s-au transforamt in unitati de masura si care spun povestile revarsarilor care au trecut, copii cu priviri pure si zambete inocente care inca nu au descoperit ca jocurile cu bete au fost inlocuite de tablete pro.

Letea

Letea este taramul in care vrei sa te pierzi de tine, de tot ceea ce te apasa si sa te incarci cu fericirea, tristetea si simplitatea unei vieti care desi plina de neajunsuri pare mai frumoasa decat a ta.
Locul asta nu iti ofera cazare la hoteluri de 5 stele, iti ofera in schimb o vacanta a regasirii cu viata, cu lucrurile simple si emotiile profunde.
Dar ce spun eu aici?!!! Am ajuns de la o coliba la cu totul altceva...mereu ma pierd in detalii, asta trebuie sa fie un dar al omului care vorbeste putin si gandeste mult.
Stiu ca ti-am captat atentia dar  Letea trebuie vazuta, simtita pas cu pas, mirosita cu inspiratii adanci si savurata pe indelete asemeni unui vin vechi, altfel totul e pierdere de timp.
O coliba din stuf si lemn batut de vreme si de om pe un petic de plaja pustie- o improvizatie de moment care sa-mi tina adapost cand sufletul e cuprins de furtuniile vietii.
Imi doresc un spatiu atemporal care sa se stearga  asa cum se intampla cu urmele pe care le lasi in nisip.
O coliba muritoare dar plina de viata atata timp cat o locuiesti. o coliba pe care sa o reconstruiesti in fiecare vara in alt loc.
 Ce placere mai mare decat sa dormi leganat in sunet de valuri, sa te trezesti cand soarele iese din mare si iti bate in geam?!