Cat de complicat e sa traiesti autentic? Cine esti tu?

Da! Uneori totul pare un joc de cuvine. O antiteza continua intre bine si rau, alegeri si asumari, dorinte si nevoi, simplu si complicat, viata si moarte, tu si eu, noapte si zi, cauza si efect. Nimic lasat la voia intamplarii si nimic autentic.
Pentru ca am uitat cum e sa traim  fara alegeri, fara conditii atasate si fara impuneri sociale. Ne-am departat de noi pentru a fi mai aproape de altii. Este mai important sa ne accepte cei din jur decat sa ne acceptam noi insine. Si totul pare un bulgare de zapada care se transforma pe masura ce inaintam in viata, ne acopera si in cele din urma ne transforma in ceea ce vor altii sa fim.

  Si atunci vin si te intreb: Tu cine esti? 

Eu vreau mai repede, daca s-ar putea sa zbor ar fi perfect! Asa vad eu lumea, in fuga, de sus! In felul acesta am impresia ca pot sa traiesc mai mult, sa vad, sa simt, sa ating tot ceea ce pot sa cuprind cu  ochii mintii.
Rabdarea e si a fost mereu in contratimp cu mine. Jucam mereu in deplasare pe terenuri necunoscute. Ne intalnim, dam mana si fiecare isi vede de treaba lui.

Unii oameni sunt si asa: pe fuga!!! Lacomi de viata, etuziasti de orice nimic si nerabdatori pana la prostie. Risca tot intr-o incercare doar de dragul ei, fare vreun beneficiu atasat. Dragul de nou, de provocare, de fluturi in stomac ca atunci cand esti indragostit si habar n-ai de cine, de tot necunoscutul acela ale carui taine te gandesti ca le vei descoperi rand pe  rand. Asa sunt unii oameni, idealisti, visatori, optimisti, perseverenti si cu realitatea in buzunarul constiintei.

Imi plac alergarile lungi si alerte care imi ridica stomacul in gat si imi taie respiratia. Imi plac si ma sperie, deopotriva,  modul in care imi pulseaza inima de parca sunt pe cale sa lesin. Echilibrez alergarile cu plimbarile lente, poate tot atat de lungi, care im  confera placerea calmului meditativ.

Pot sa fiu orice, dar cu siguranta nu echilibrata, trec de la o extrema la asta.  Imi place sa vorbesc mult, sa fabulez, sa fiu pe campii cand mi-e lumea mai draga. Imi place sa dansez, sa vorbesc, sa-mi savurez viciile departe de ochiul critic al dependentilor de „sanatos”, imi place si sa tac, sa ascult, sa privesc.

Nu ma incadrez in norme, niciodata nu am facut-o! Acum e prea tarziu sa vreau sa ma integrez in normalitate. Imi place sa traiesc in dezordinea mea, de neinteles pentru altii. Asa  sunt eu!

Rad si plang, ma etuziasmez din nimicuri si ma deprim din tragedii care nu imi apartin. Am nevoia bolnava de a ma judeca pentru fiecare pas gresit pe care il fac si de a ma impulsiona cand totul pare pierdut. De fapt, nimic nu e pierdut cu intrebarile corecte. Asta e secretul!! Sa stii sa-ti pui intrebarile corecte. Asa vor aparea si raspusurile potrivite.

Sunt aroganta, sintetica uneori si chiar incomoda. Traiesc conform propriilor nevoi si principii. Nu sunt in stare sa satisfac asteptarile celor din jur si nici sa-i menajez cu conforul gandului ca la un moment dat voi fi ceea ce ei isi doresc.

Am invat de-a lungul timpului ca singura persoana fata de care am o datorie sunt eu. Pentru ca in definitiv fiecare om are obligatia morala de a fi  autentic si de a trai asa cum simte.