Patinoarul viselor si cum stie ratiunea sa valseze printre gesturi.
Un singur gest care ar fi putut face din lumea ta ceva cu totul diferit. O strangere de mana care putea azi sa fie inceputul unei amintiri de neuitat. O insiruire de priviri si ganduri care isi asteapta in tacere momentul.
Se spune ca exista un moment potrivit pentru toate si ca atunci cand astepti prea mult momentul moare. Poate ca nu moare cu adevarat dar ramane schilod imbratisand nefericirea de a se numara printre acele zeci de momente care nu au devenit mai mult.
Poate daca intr-o anumita zi orgoliul ar fi fost mai prejos prieteniei, acum ar fi existat bucurie in suflet in loc de gol.
Dupa ce te acomodezi cu senzatia, nu mai doare! E ca si cum te-ai pierde pe un patinoar al viselor. Incet, universul tau se schimba si capata un alt sens. Incepi sa uiti chipuri, amintiri, emotii ca in final sa ramai doar cu fragmente blurate pe care oricat ai incerca sa le cureti nu devin mai clare.
Nu e loc langa toate acestea de altceva. Bucuria si tristetea nu sunt intotdeauna cei mai buni complici asa cum nici uitarea nu completeaza iertarea. Placerea ciudata de a aluneca spre acele momente in care un gest marunt ar fi fost de ajuns pentru a schimba lumea, obliga uneori ratiunea la meditatie profunda.
Se spune ca exista un moment potrivit pentru toate si ca atunci cand astepti prea mult momentul moare. Poate ca nu moare cu adevarat dar ramane schilod imbratisand nefericirea de a se numara printre acele zeci de momente care nu au devenit mai mult.
Poate daca intr-o anumita zi orgoliul ar fi fost mai prejos prieteniei, acum ar fi existat bucurie in suflet in loc de gol.
Dupa ce te acomodezi cu senzatia, nu mai doare! E ca si cum te-ai pierde pe un patinoar al viselor. Incet, universul tau se schimba si capata un alt sens. Incepi sa uiti chipuri, amintiri, emotii ca in final sa ramai doar cu fragmente blurate pe care oricat ai incerca sa le cureti nu devin mai clare.
Nu e loc langa toate acestea de altceva. Bucuria si tristetea nu sunt intotdeauna cei mai buni complici asa cum nici uitarea nu completeaza iertarea. Placerea ciudata de a aluneca spre acele momente in care un gest marunt ar fi fost de ajuns pentru a schimba lumea, obliga uneori ratiunea la meditatie profunda.
Post a Comment