Alte rani , aceiasi solutie- vin de Porto si muzica fado

sursa foto

Cineva mi-a spus in urma cu  cativa ani "Ranile adanci se vindeca cel mai bine cu un  vin de porto si multa muzica fado". Venind din partea unui necunoscut, m-am strambat in sinea mea si am continuat sa numar copacii de pe strada. M-am prefacut ca-l ignor si am  mers mai departe. El a ramas in urma mea insotindu-ma cu privirea. Am vrut pentru o secunda sa ma intorc si sa-l intreb de ce mi-a spus asta. Dar  nu era momentul, nu de asta ma pierdeam pe strazi! Nu cautam compania cuiva ,dimpotriva. Imi amintesc seara aceea perfect ca si cum s-ar intampla chiar acum. Era inceput de octombrie.
Un inceput frumos, cald si colorat.
Plecasem de acasa pentru ca simteam ca ma sufoc in camera mica si inghesuita care era casa mea. Ma deranja totul, scartaitul patului, culoare verde a covorului persan pe care o matusa intr-un act de presupusa caritate mi-l facuse cadou( de fapt vroia sa scape de el  pentru ca era prea mare si greu pentru ea),  mirosul de  fum de tigara cu odorizant de camera, culoarea peretilor si dresul maro care zacea pe creanga unui copac in fata geamului meu, plus vocea  scalciata a   unui barbat beat care suferea zgomotos la un etaj mai sus de mine. Toate astea erau lucruri obisnuite pe care le toleram cu usurinta dar nu in seara aia .Totul era prea mult.
Trecusera ore bune de cand  bateam strazile. Treceam de la una la alta, fara sa stiu unde merg. Aveam doar nevoie sa merg. Mai aveam doar 3 tigari in pachetul sifonat de kent 8 si nu mai mult de 10 lei in buzunar. Erau singurii bani pana la urmatorul salariu si asta nu ma afecta in nici un fel.
In calatoria mea spre nicaieri, nimic nu era mai important decat sa gasesc cumva modul in care  insiruirea de ganduri sa-si gaseasca o ordine logica. Dupa ce durerea din talipi a devenit  acuta iar gatul uscat a atins punctul in care nu-l mai poti ignora, am inceput sa numar copacii de pe strada si masinile rosii  care erau parcate pe partea opusa.
Inca nu reusisem sa scap de umbra mea si gandul ca poate eu sunt de vina pentru tot  ma insotea la pas.  Retraiam fiecare cuvant, fiecare imagine si fiecare gest si speram ca undeva sa gasesc raspunsul la cel putin una dintre intrebarile mele. Trecusem de la " de ce mie? " la " ce fac acum ?" cand am primit un raspuns. Nu l-am pus mult timp in practica si am continuat in fiecare zi sa ma plimb pe strazi. Ce stie un necunoscut despre ranile sufletului meu, mi-am spus de nenumarate ori. Probabil un alt imbecil care face pe interesantul doar, doar se impedica si el de un suflet in patul lui pentru cateva ore!!!
 Vin de porto si muzica fado pentru rani adanci!!!  hilar modul in care acum dupa atatia ani m-am gandit la asta.  Alte strazi, alt om, alte rani,  aceiasi solutie!!!